Când cercetările medicale au descoperit acţiunile negative ale produselor alimentare noi, care au încercat să înlocuiască grăsimile tradiţionale, specialist şi-au îndreptat atenţia către slănină, un aliment fără E-uri, coloranţi şi conservanţi.
Şi au primit răspuns la întrebarea: de ce strămoşii noştri au fostsănătoşi şi puternici? Ei bine, s-a dovedit că slănina întăreşte sistemul imunitar. Această calitate se datorează acidului arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătăţeşte funcţiile de protective ale organismului şi, de asemenea, este necesar pentru producerea compuşilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune şi reacţiile inflamatorii.
Cantităţi mici de grăsime sunt de folos pentru inimă şi vasele de sânge, eglementează contracţiile musculare ale organelor interne,inclusiv ale muşchiului cardiac, şi sprijină tonusul vascular.
Fumătorii au, de asemenea, un beneficiu dacă mănâncă puţină slănină, datorita faptului că ea conţine seleniu. Acest microelement întăreşte sistemul imunitar şi previne oxidarea în organism. Astfel, pagubele produse de ţigări se reduc parţial.
Slănina încetineşte şi intoxicarea alcoolică, prin acoperirea pereţilor stomacului cu grăsime şi crearea pansamentului gastric, care previneabsorbţia rapidă de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe în intestin, unde, totuşi, va fi absorbit, dar treptat. Grăsimea de porc este utilizată pe scară largă în medicina populară, încă din negura timpului.
Iată câteva reţete din
bătrâni:
Remediu pentru dureri de articulaţii.
Înainte de culcare, se freacă bine articulaţiile bolnave cu untură topită sau cu slănină
veche, tocată prin maşina de carne, la care se adaugă olingură de miere de albine. Deasupra se aplică celofan sau hârtie de pergament, se înveleşte cu un fular sau un batic de lână şi se lasă să acţioneze peste noapte.
Tulburarea
Mobilităţii articulare după
traumatisme. Zona afectată se freacă cu 100 g grăsime de porc,
amestecată cu o lingură de sare, apoi se bandajează cu un strat gros de lână.
Mastită.
Pe locul inflamat se aplică o felie subţire de slănină veche, deasupra se pune o bucată de staniol de la o ciocolată sau dintr-un pachet de ţigări şi se bandajează sau se lipeşte cu leucoplast.
Eczemă.
Se topeşte slănină nesărată şi se răceşte la 35 de grade. Se amestecă bine
2 linguri de grăsime topită cu albuşuri de la 2 ouă crude, 100 g pastădin fructe de
solanum (zârnă, lăsnicior), 3 linguri suc de
rostopască. Alifia se lasă la macerat 2-3 zile, la rece, apoi se ung locurile bolnave, de 2 ori pe zi.
Dureri de dinţi.
O felie mică de slănină nesărată se aplică pe dintele dureros, între gingie şi obraz, pentru 15-20 de minute. Durerea de dinţi dispare treptat.
Pinten osos (ciocuri).
Preparaţi un unguent din 100 g slănină nesărată de porc, tocată
mărunt, un ou crud şi 100 ml oţet concentrat (esenţă). Borcanul cu
amestecul se ţine într-un loc întunecos, până la dizolvarea completă a slăninei, amestecând periodic. Înainte de procedură, călcâiul se ţine în
apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibat în unguent. Compresa se aplică pe timp de noapte,
Dimineaţa se spală talpa cu apă caldă. Durata tratamentului este de 5-7 zile.