Monday, October 21, 2019

Merele pădureţe stopează tumorile digestive


Merele pădureţe (Malus sylvestris) au proprietăţi antitoxice, antidiareice, antireumatice şi antiinfecțioase.

Scad colesterolul 
Consumul a trei mere pe zi poate duce la scăderea colesterolului din sânge în procent de 10%-12%. Fibrele alimentare ‘’matură’’ colesterolul ‘’rău’’ afară din organism, fără a permite reabsorbția lui. Pectina, principala fibră solubilă, reduce producerea de LDL la nivelul ficatului.Pectina reduce
Se ştie că merele sunt de departe cele mai consumate fructe din Europa şi cu precădere cultivate în România. Românii au fost cei care le-au răspândit în Europa, ajungându-se astăzi la peste 1.000 de soiuri de cultură. Mărul a fost cunoscut ca pom fructifer încă din Evul Mediu. Pentru oamenii din vremea aceea, acesta constituia o importantă componentă a hranei, şi asta datorită aportului caloric deosebit al fructului de mă

Ţin la distanţă ulcerul 
 Durerile chinuitoare provocate de ulcer, precum şi alte tulburări de natură digestivă, pot fi ameliorate dacă se consumă de 3 ori pe săptămână, timp de 2 luni, salată de mere pădureţe: Se amestecă o salată mică iceberg cu 4 mere pădureţe tăiate în felii subţiri, 1 morcov şi 1 ţelină mică date pe răzătoarea mare, 1 ardei roşu tăiat în fâşii şi boabe de porumb dulce. Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline şi o picătură de oţet de mere cu miere. Se sărează, se amestecă din nou şi se consumă.

Protejează de cancer

Cojile de măr conţin cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, ce amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer. Se consumă trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte 1 măr înaintea fiecărei mese principale), în cure de 30 de zile.


cianură, o substanţă toxică pentru organismul uman, iar consumul unei cantităţi mari de seminţe de măr poate duce chiar la decesul persoanei în cauză.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/merele-padurete-au-o-puternica-actiune-antioxidanta-si-ne-apara-de-boli/
erele pădureţe (Malus sylvestris) au proprietăţi antitoxice, antidiareice, antireumatice şi antiinfecțioase.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/merele-padurete-au-o-puternica-actiune-antioxidanta-si-ne-apara-de-boli/
- leacuri mănăstireşti La sfârşitul toamnei avem prilejul să ne tratăm cu mere pădureţe, aşa cum străbunii noştri au făcut-o de veacuri. Pectina şi complexul de vitamine din fructele mici acrişoare contribuie la scăderea colesterolului şi în egală măsură la detoxificarea organismului, cât şi la stoparea tumorilor canceroase. Maica Teodosia de la Surpatele şi-a amintit o dietă cu carne friptă şi mere pădureţe, care vindecă ulcerul, dar şi alte boli precum diabetul sau afecţiunile digestive.


 Efectul consumului de mere este acela de a scădea valoarea colesterolului la nivel hepatic, fiind benefic şi în afecţiunile cardiovasculare. Acest efect se datorează în primul rând fibrelor alimentare. Toate fibrele insolubile leagă LDL - colesterolul eliberat de ficat în tubul digestiv şi îl „mătură” afară din corp, fără a permite reabsorbţia lui atât de nocivă. 

Pectina, care este principala fibră solubilă, reduce producerea de LDL la nivelul ficatului. Principalele componente ale merelor pădureţe sunt: apă, zaharoză, celuloză, lignină, acizi liberi, pectine, materii grase, protide, săruri de potasiu, sodiu, siliciu, calciu, clor, fier, magneziu, brom, alumina, arsenic, sulf, mangan, cobalt, tanin, esteri amilici, vitaminele C, B1, B2, PP, A şi acid pantothenic. Consumul a trei mere pe zi determină scăderea colesterolului din sânge în procent de 10%-12%.




Ţin la distanţă ulcerulÎnainte, pe când oamenii nu aveau o alimentaţie diversificată, ci dimpotrivă una extrem de simplă, problemele digestive lipseau cu desăvârşire. Chiar dacă aceştia se hrăneau de obicei cu rădăcini, seminţe şi lăstari, ocazional mâncau şi carne, dar nu era preparată termic. Asociind carnea crudă cu merele foarte mici şi acre, cunoscute de noi sub denumirea de mere pădureţe, se obţinea hrana optimă pentru a avea un organism sănătos. Asta se întâmpla în perioada în care oamenii se împărţeau în două categorii, vânători şi culegători, deci hrana nu putea fi decât cea formată din carne şi vegetale. După zeci de mii de generaţii, omenirea a evoluat, fiind formată din agricultori şi păstori. Fără îndoială că şi modul de viaţă s-a transformat, astfel încât hrana s-a diversificat, fiind din ce în ce mai complexă.
Pe măsura acestor evoluţii, sănătatea oamenilor a început să se şubrezească, apărând boli dintre cele mai felurite.

Cele mai chinuitoare erau afecţiunile stomacului, ajungându-se la ulcere şi chiar până la peritonite. Vracii vremii au găsit un remediu, şi anume acela de a combina carnea friptă cu salata de mere pădureţe. Cu această dietă s-a găsit cel mai eficient leac împotriva chinuitoarelor dureri provocate de ulcer, dar şi al altor tulburări de natură digestivă. Această dietă se ţine două luni întregi, cu trei astfel de mese pe parcursul fiecărei săptămâni.

Coaja împiedică dezvoltarea problemelor cardiovasculareConsumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, trebuie să ştim că merele pădureţe apără organismul de riscuri ale bolilor cardiovasculare, astm bronşic şi diabet zaharat mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon.

Merele pădureţe au o puternică acţiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi, şi prin aceasta preîntâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative.
Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor, până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei afecţiunilor canceroase.

Poamele coapte vin de hac râiei

Se spală bine un măr pădureţ, după care se şterge, astfel încât să fie bine uscat, apoi se taie în două şi i se scot mijlocul şi seminţele. În scobitura rămasă se pune floare de sulf şi se îmbină cele două jumătăţi, fiind legate cu ajutorul unei sfori. Se coace în cuptorul bine încins, timp de 20 de minute, apoi se zdrobeşte şi se amestecă bine, iar cu pasta obţinută se unge pielea afectată de scabie. În 24 de ore râia dispare definitiv.

Retete

Se amestecă o salată mică iceberg cu 4 mere pădureţe tăiate în felii subţiri, 1 morcov şi 1 ţelină mică date pe răzătoarea mare, 1 ardei roşu tăiat în fâşii şi boabe de porumb dulce. Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline şi o picătură de oţet de mere cu miere. Se sărează, se amestecă din nou şi se consumă.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/merele-padurete-au-o-puternica-actiune-antioxidanta-si-ne-apara-de-boli/
Durerile chinuitoare provocate de ulcer, precum şi alte tulburări de natură digestivă, pot fi ameliorate dacă se consumă de 3 ori pe săptămână, timp de 2 luni, salată de mere pădureţe: Se amestecă o salată mică iceberg cu 4 mere pădureţe tăiate în felii subţiri, 1 morcov şi 1 ţelină mică date pe răzătoarea mare, 1 ardei roşu tăiat în fâşii şi boabe de porumb dulce. Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline şi o picătură de oţet de mere cu miere. Se sărează, se amestecă din nou şi se consumă.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/merele-padurete-au-o-puternica-actiune-antioxidanta-si-ne-apara-de-boli/
Durerile chinuitoare provocate de ulcer, precum şi alte tulburări de natură digestivă, pot fi ameliorate dacă se consumă de 3 ori pe săptămână, timp de 2 luni, salată de mere pădureţe: Se amestecă o salată mică iceberg cu 4 mere pădureţe tăiate în felii subţiri, 1 morcov şi 1 ţelină mică date pe răzătoarea mare, 1 ardei roşu tăiat în fâşii şi boabe de porumb dulce. Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline şi o picătură de oţet de mere cu miere. Se sărează, se amestecă din nou şi se consumă.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/merele-padurete-au-o-puternica-actiune-antioxidanta-si-ne-apara-de-boli/
Durerile chinuitoare provocate de ulcer, precum şi alte tulburări de natură digestivă, pot fi ameliorate dacă se consumă de 3 ori pe săptămână, timp de 2 luni, salată de mere pădureţe: Se amestecă o salată mică iceberg cu 4 mere pădureţe tăiate în felii subţiri, 1 morcov şi 1 ţelină mică date pe răzătoarea mare, 1 ardei roşu tăiat în fâşii şi boabe de porumb dulce. Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline şi o picătură de oţet de mere cu miere. Se sărează, se amestecă din nou şi se consumă.


Ingrediente: mere, pere coapte şi sănătoase (să nu fie lovite, tăiate etc). Preparare: se taie merele şi perele în felii de grosime potrivită şi se scobeşte cotorul, apoi se aşază, într-un singur strat, pe o tavă cu grătar sau direct pe grătarul cuptorului acoperit cu hârtie de copt. Se încinge cuptorul la 90 grade Celsius şi se coc fructele 30 de minute – cu uşa cuptorului întredeschisă, ca să iasă aburul, care, altfel, ar umezi poamele. Se verifică gradul de uscare; bucăţile care s-au uscat deja se scot, iar cele care însă sunt zemoase se întorc pe cealaltă parte. Se mai lasă în cuptor 30 de minute. Când tot sucul a secat, se scoate tava, se lasă fructele să se răcească bine, apoi se pun în pungi din hârtie sau în cutii din carton şi se păstrează într- un loc răcoros.

Poame pentru iarnă

Poame pentru iarnă Ingrediente: mere, pere coapte şi sănătoase (să nu fie lovite, tăiate etc).

Preparare: se taie merele şi perele în felii de grosime potrivită şi se scobeşte cotorul, apoi se aşază, într-un singur strat, pe o tavă cu grătar sau direct pe grătarul cuptorului acoperit cu hârtie de copt. Se încinge cuptorul la 90 grade Celsius şi se coc fructele 30 de minute – cu uşa cuptorului întredeschisă, ca să iasă aburul, care, altfel, ar umezi poamele. Se verifică gradul de uscare; bucăţile care s-au uscat deja se scot, iar cele care însă sunt zemoase se întorc pe cealaltă parte. Se mai lasă în cuptor 30 de minute. Când tot sucul a secat, se scoate tava, se lasă fructele să se răcească bine, apoi se pun în pungi din hârtie sau în cutii din carton şi se păstrează într- un loc răcoros



• În cojile de măr există cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, ce amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer.

No comments:

Post a Comment