Thursday, June 4, 2015

Efectele Placebo and Nocebo

Si intrucât mintea subconştienta este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute. 
 Efectul placebo Multă lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se admnistrază un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă un pansament gastric. 
Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată că, intr-adevăr, au scăpat de durerea de stomac. 

Dar – surpriză ! 
Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahar acoperita de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahar. 
Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ? Forţa sugestiei. 

Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine. 
In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. 
Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.  
Efectul nocebo 

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. 
In cadrul unui experiment similar, ţi se administrează o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale. 
 
De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90 % !  Evident era aceeaşi pastila inofensivă cu zahăr.
IMPORTANT : Se constata ca forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90 % față de 50 %). Aceasta concluzie a fost verificată în mai multe experimente şi rezultatele ramân cam la acelaşi procentaj. 

Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative , in primul rând prin
presă :  inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc etc.  
Aceste mesaje, cu puternică valoare emoţională, lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru. 

Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aceea se intamplă. 

Dăm vina pe ursită, pe destin, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că, de fapt, răul l-am provocat inconstient, noi însine. 
Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman. 

No comments:

Post a Comment